Cutremure stiri: 506

Exportul de vin moldovenesc în UE, în creștere

7 ian. 2015,, 11:00   Economie
9040 1

Foto: noi.md

Republica Moldova sporește exportul de producție alcoolică în Uniunea Europeană și alte state care nu fac parte din UE și CSI, informează NOI.md.

Potrivit datelor statistice oficiale prezentate în Balanța de plată a țării pe trimestrul III al anului 2014, volumul exportului de vinuri și divinuri moldovenești în țările UE, în ianuarie-septembrie 2014, a constituit 24,15 milioane de dolari SUA, cu 6% mai mult decît în aceeași perioadă a anului 2013. Statelor UE le-a revenit 18,5% din volumul total al exportului de producție alcoolică din Moldova.

Cel mai mare importator a fost Polonia, care în ianuarie-septembrie 2014 a cumpărat din Moldova vinuri și divinuri în valoare de 6,62 mil. dolari sau cu 4,4% mai mult față de perioada similară a anului precedent. Exportul de producție alcoolică moldovenească în Cehia s-a redus cu 20,4% și a însumat 4,95 mil. dolari.

Volumul exportului de producție alcoolică moldovenească în România a constituit 2,91 mil. dolari (-17,6% față de ianuarie-septembrie 2013), în Germania – 2,08 mil. dolari (+44,4%), în Lituania – 1,88 mil. dolari (+59,3%), în Slovacia – 1,73 mil. dolari (+37,3%).

Printre țările care nu fac parte din UE și CSI cei mai mari importatori de producție alcoolică moldovenească, în 9 luni ale anului 2014, au foat SUA – 11,44 mil. dolari (-2,9% față de ianuarie-septembrie 2013), Georgia – 5,77 mil. dolari (-13,2%), China – 3,16 mil. dolari (+24,4%), Nigeria – 1,32 mil. dolari (de două ori mai mult).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав