Directorul AEE, Ion Muntean, a vizitat două instituții publice care utilizează centrale termice pe biocombustibil solid, pentru a analiza în ce măsură acestea sînt pregătite pentru iarnă. Ion Muntean a mers la Grădinița de copii „Făguraș” din satul Cruglic, raionul Criuleni, frecventată de 125 de copii, și Centrul de sănătate din localitatea Morozeni, raionul Orhei.
De asemenea, în cadrul vizitei au fost prezentate măsuri de pregătire pentru sezonul de încălzire, pentru asigurarea bunei funcționări a sistemului de încălzire. Pregătirea adecvată pentru sezonul de încălzire este esențială pentru a asigura că centrala pe biocombustibil solid funcționează în mod optim, cu costuri reduse și un impact mai mic asupra mediului.
Potrivit AEE, respectînd anumite măsuri, deținătorii de astfel de centrale pot să beneficieze pe deplin de avantajele biocombustibililor solizi și să contribuie la reducerea emisiilor de carbon, dar și la creșterea gradului de independență energetică.
Adăuga comentariu