X 
Cutremure stiri: 506

Putin efectuează o vizită în Turcia

10 oct. 2016,, 08:30   Externe
1934 0
Путин встретится с Эрдоганом и Мадуро
Foto: putin24.info

Președintele rus Vladimir Putin efectuează luni o vizită în Turcia pentru a participa la un summit consacrat energiei și pentru a se întîlni cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, pecetluind reconcilierea lor în pofida dezacordurilor asupra Siriei, comentează AFP.


Vremea schimburilor de acuzații virulente între Putin și Erdogan după doborîrea de către aviația turcă a unui avion de vînătoare rusesc în noiembrie 2015 pare să fi trecut. Acum este timpul cooperării energetice și cei doi conducători au ca obiectiv să-și reafirme angajamentul de a duce la bun sfîrșit proiectul gazoductului ruso-turc TurkStream, care urmează să transporte gaze rusești spre Europa trecînd prin Marea Neagră, precum și pentru construirea de către Moscova a primei centrale nucleare turcești.

Întrevederea între cei doi lideri luni, la Istanbul, unde Putin va participa la Congresul mondial al energiei, va fi a treia de cînd Moscova și Ankara au decis să-și normalizeze relațiile după grava criză provocată de distrugerea unui bombardier rusesc în zona frontierei dintre Turcia și Siria.

Ca represalii, Rusia a impus o serie de sancțiuni economice împotriva Turciei, între care interdicția zborurilor charter spre această țară. Măsura s-a tradus printr-o scădere cu 83% a numărului de turiști ruși în Turcia într-un an, potrivit cifrelor oficiale turce.

În pofida recentei lor apropieri, Moscova și Ankara sînt în continuare ferm opuse în dosarul sirian: prima este un aliat-cheie al președintelui Bashar al-Assad, în timp ce a doua îi sprijină pe rebelii care vor să-l înlăture de la putere.

Dar cele două părți par să dorească să evite acest subiect pentru a se concentra asupra domeniilor de potențială cooperare, în special energia.

Ca un semn al acestui pragmatism, Turcia și Rusia se ambiționează să-și consolideze schimburile economice pentru a le ridica la 100 miliarde de dolari anual.

"Procesul de vindecare a început, fiecare lăsînd în urmă amintirea neplăcută a ultimelor zece luni scurse pentru a se concentra asupra anumitor domenii, ca energia, unde cele două țări au un interes reciproc să coopereze", a explicat pentru AFP Andrew Neff, analist la IHS Energy.

Potrivit acestuia, Turcia adresează astfel Occidentului — prin această apropiere — un mesaj care arată că ea poate încă "să-și urmeze propria cale", în contextul în care Erdogan afirmase că a fost prea puțin susținut de către partenerii săi europeni și american după lovitura de stat eșuată din iulie.

La precedenta lor întîlnire cu ocazia G20, desfășurat în China, la începutul lunii septembrie, președintele turc promisese omologului său că proiectul TurkStream va fi realizat "cât mai repede posibil".

Gazoductul TurkStream ar urma să transporte din Rusia în Europa 31,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an și astfel să permită Moscovei să-și limiteze recurgerea la tranzitarea livrărilor sale de gaze prin Ucraina.

Acest proiect strategic fusese dezvăluit la sfîrșitul anului 2014, în același timp cu abandonarea — în plină criză ucraineană—a proiectului South Stream prin Marea Neagră, blocat de UE.

În pofida ambiției afișate, analiștii rămîn sceptici cu privire la rentabilitatea proiectului și la realizarea sa, construirea gazoductului rămînînd deocamdată în stadiu de proiect.

"TurkStream este mai degrabă un vis decât un gazoduct real și, în pofida reluării relațiilor politice și economice, este în continuare în punctul de start", subliniază Neff, relevînd de altfel că obiectivul inițial de a asigura primele aprovizionări în 2017 pare "prea optimist" în acest stadiu.

Singurul progres posibil între cele două țări: reluarea de către ruși a lucrărilor la șantierul primei centrale nucleare turce de la Akkuyu (sudul țării). Această centrală, al cărei cost a fost estimat la aproape 18 miliarde de euro (20 miliarde de dolari), este dorită de Erdogan care dorește să asigure Turciei — țară săracă în hidrocarburi — mai multă autonomie energetică.

Congresul mondial al energiei va începe luni cu un discurs al ministrului saudit al energiei, Khalid A.Al-Falih, urmat în timpul zilei de un discurs al lui Putin.

Pentru Erdogan această întrevedere este și o ocazie de a face comunitatea internațională să uite de succesiunea de atentate și de tentativa de lovitură de stat, care au afectat în acest an Turcia și să facă astfel din țara un actor mondial de neocolit.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав