X 
Arşiţa stiri: 233
Preşedintele stiri: 4150

Campionatul de masaj a reunit 14 maseuri, atît profesionişti cît şi începători

7 mai. 2018,, 09:32   Societate
4542 0

Zeci de tinere au avut parte de un sfîrşit de weekend relaxant. Mai exact... au fost răsfăţate cu un masaj făcut de cei mai buni profesionişti de la noi din ţară.

În calitate de modele, acestea au simţit pe propria piele adevărata măiestrie a maseurilor în cadrul unui campionat naţional.

Evenimentul a reunit 14 participanţi, atît profesionişti cît şi începători, care au venit la Chişinău din toate colţurile ţării pentru a-şi demonstra tehnicile. Toţi spun că s-au pregătit intens pentru competiţie.

"Astăzi voi demonstra o tehnică SPA. Această tehnică costă în faptul că trecerea de la apă caldă la rece, căleşte organismul şi îl relaxează. Acum, vara le recomand oamenilor acestă tehnică de masaj", maseuza Ecaternina Nedova.

"Aici am trăit emotii mari. Am învăţat mai multe tehnici noi, este o şcoală bună pentru mine".

Cele mai entuziasmate au fost modelele.

"O relaxare totală. Acum sînt plină de forţă."

"În timpul masajului te concentrezi asupra senzațiilor interioare."

În încheierea competiţiei, o maseuză din Ucraina a prezentat un master class cu o tehnică din Hawai, care deocamdată, nu este practicată la noi.

"După acest masaj, omul este plin de energie, iar corpul se eliberează de stresuri. De parcă s-ar naşte a doua oară", a spus maseuza din Ucraina, Ludmila Volcova.

Organizatorii spun că evenimentul, ajuns la a cincea ediţie, are drept scop promovarea artei masajului, dar şi a modului sănătos de viaţă.

"Suntem în căutarea unor noi talente pentru a le ajuta să se dezvolte pe plan profesional. Ne dorim specialişti cît mai buni pentru a transforma masajul într-o artă la noi în ţară", a spus organizatoarea evenimentului, Roza Antipova.

Cîştigătorii s-au ales cu premii, iar la vară, ei vor reprezenta Moldova la un campionat internaţional în Georgia. La noi în ţară, o oră de masaj clasic variază între 60 şi 400 de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав