Mai exact, bărbatul ar fi încercat de mai multe ori să scoată la licitaţie bunurile întreprinderii, în valoare de peste 1 milion de lei, dar nu ar fi reuşit să le vîndă. Nu demult, un agent economic a propus preţul cerut însă, la momentul achitării banilor, administratorul de insolvabilitate ar fi venit cu unele condiţionări.
Potrivit materialelor cauzei, administratorul de insolvabilitate i-ar fi cerut cumpărătorului să transfere 600 000 de lei pe contul întreprinderii, 250 000 de lei să-i dea personal în numerar, iar alte 200 000 de lei să le pună pe contul unei companii pe care acesta ar fi gestionat-o prin terţi. Respectiv, suma pretinsă ilicit de bănuit a constituit 450 000 de lei.
Pe acest caz a fost iniţiată o urmărire penală. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
Adăuga comentariu