X 
Arşiţa stiri: 229
Preşedintele stiri: 4160

Zborurile directe spre Dubai lansate de Air Moldova, anulate

27 sep. 2018,, 17:20   Societate
2828 0

Chiar dacă recent, compania aeriană Air Moldova a anunţat despre lansarea unor zboruri spre Dubai, toate cursele au fost anulate pe ultima sută de metri.

Pasagerii care şi-au cumpărat bilete spre această destinaţie, au constat cu puţin înainte de zbor că vor rămîne acasă.

Contactată telefonic de Noi.md, managerul relaţii publice şi publicitate al companiei Air Moldova, Mihaela Josan, a afirmat că decizia a fost luată acum două săptămîni, iar despre aceasta au fost anunţaţi toţi pasagerii.

“Zborurile spre Dubai au fost anulate cu două săptămîni în urmă. Din dată ce a fost luată această decizie, toţi pasagerii au fost informaţi. Cei care nu au primit informaţia noastră, înseamnă că nu au lăsat vreun număr de telefon sau o adresă de email prin care putem să-i informăm. Ulterior, acestora li se vor explica opţiunile, în unele cazuri vor putea fi întorşi şi banii pentru biletele cumpărate”, a spus Mihaela Josan.

Compania Air Moldova anunţă că din luna februarie zborurile directe către Dubai vor fi reluate.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав