Mai mult, Alexei Buzu spune că, deocamdată, nu sînt identificate resurse pentru noi majorări de pensii, însă problema pensiilor mici este constant în vizorul autorităților, notează IPN.
Ministrul Alexei Buzu recunoaște că mai mulți pensionari nu și-au primit pensiile în vinerea Paștelui din cauza unei probleme tehnice a sistemului operațional al Poștei Moldovei. Ministrul dă asigurări că în cîteva zile problema a fost soluționată, iar toți pensionarii deja și-au ridicat banii. „Este vorba de pensionarii care ridică pensia de la poștă. A fost o problemă tehnică pe intern, pe care colegii de la Poșta Moldovei au remediat-o. Din datele pe care le avem noi, deja toți pensionarii au reușit să-și ridice pensia. Noi ne cerem scuze pentru aceste inconveniențe. Pentru noi este important ca pensiile să fie achitate la timp și la CNAS există un calendar foarte clar de achitare a pensiilor. Ne asigurăm că în fiecare lună, la timpul cuvenit, toți pensionarii își ridică pensia. Acum am avut această problemă, înțelegem că a fost o perioadă destul de sensibilă. Ne cerem încă o dată scuze de la toate persoanele care au fost nevoite să vină a doua oară pentru a-și ridica pensia. Orice pensionar care a venit să-și ridice pensia și nu a putut s-o facă este o problemă pentru noi. Noi am încercat să mobilizăm toate resursele necesare pentru a remedia problema în cel mai scurt timp”, a spus Alexei Buzu în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTv.Alexei Buzu spune că, deocamdată, nu se știe dacă la rectificarea bugetară din vară este planificată sau nu o nouă majorare a pensiilor. Ministrul spune că autoritățile sînt conștiente de necesitatea majorării pensiilor, însă acest lucru presupune resurse financiare considerabile de care statul nu dispune.
De la 1 aprilie pensiile în Republica Moldova au fost indexate cu 6%. După indexare, pensia minimă pentru pensionarii cu un stagiu complet de cotizare este de 2778 de lei.
Adăuga comentariu