Potrivit unui comunicat de presă, inculpatul este un bărbat cu vîrsta de 56 de ani și are doi copii la întreținere. Acesta s-a pensionat din rîndurile colaboratorilor Ministerului Afacerilor Interne și deține gradul special de locotenent-colonel de poliție în rezervă. Bărbatul a fost reținut în iarna anului trecut, în flagrant, atunci cînd comercializa droguri. Substanța etnobotanică este denumită de către comercianți și consumatori ca „Spice”, care de fapt reprezintă un cannabinoid sintetic.
Fostul polițist obținea drogurile de la alți membri ai grupului criminal și le vindea în baza comunicării telefonice cu consumatorii. Faptele incriminate au avut loc în perioada august 2018 – februarie 2019 și au fost dovedite inclusiv prin probele investigatorului sub acoperire, căruia acesta i-a vîndut droguri, rezultatele perchițiilor, interceptărilor, monitorizărilor vizuale, dar și altor măsuri procesual-penale. În rezultatul faptelor ilegale ale inculpatului și altor membri ai grupului, în întreaga țară au fost comercializate mai multe kilograme de stupefiante.
Adăuga comentariu