Dacă vezi semnele interesului copilului tău față de jocurile periculoase, s-ar putea să fii copleșit de frică, de supărare, de mînie, panică etc.
Este evident că sub influența panicii din societate pot apărea aceste emoții puternice, care pot duce la decizii mai puțin cîntărite. La astfel de emoții se recomandă să lași să treacă un pic de timp de la momentul, în care ai aflat despre interesul copilului față de joc. Cel puțin numără în gînd pînă la 10 ca să poți să îți faci timp pentru a te gîndi ce e de făcut. Pregătirea emoțională pentru a avea o discuție cu roade bune este foarte importantă. Poți ține cont de următoarele sugestii.
Ce să nu faci:
să nu folosești intimidarea și autoritaterismul pentru a insufla frică
să nu strigi
să nu îl pedepsești
să nu interzici utilizarea internetului, telefonului, tabletei, calculatorului
să nu ameninți și să nu presezi
Ce să faci:
să manifești autocontrol
să discuți
să predispui copilul la o discuție sinceră, prietenească prin a-l asigura că nu-l vei certa, bate, etc.
să întrebi ce știe copilul despre ceea ce se vorbește acuma peste tot despre jocuri periculoase pe internet
să discuți despre cum se simte el, dacă poate se simte singur sau îi lipsește atenția ta
convinge copilul tău că vrei să-l ajuți
asigură copilul că ești mândru de el, că crezi în el și în viitorul lui
spune-i că vrei să fii alături de el la bine, dar mai ales la greu
arată-i dragoste necondiționată, spunei că îl vei iubi mereu, indiferent de ce decizii corecte sau incorecte va lua în viață
crede în copilul tău, în capacitatea lui de a alege ce este mai bun pentru el
discută cu copilul despre cum se poate decide dacă un material online este bun pentru el sau nu.
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu