O declarație în acest sens a fost făcută de ministrul Apărării Naționale al României, Nicolae Ionel Ciucă, aflat într-o vizită oficială la Chișinău, transmite stiri.md
"În marja vizitei oficiale la Chișinău, am avut o întrevedere cu omologul din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi.
Am abordat subiecte ce țin de cooperarea militară bilaterală in domeniul apărării, discutând pe marginea stadiului actual al cooperării, și a identificării de noi proiecte de interes, dar și a impactului pe care pandemia actuală îl are asupra nivelului de îndeplinire a activităților bilaterale.
Am reiterat disponibilitatea de a sprijini în continuare procesul de modernizare a capacităților de apărare ale Armatei Naționale a Republicii Moldova.
De asemenea, am discutat si despre perspectiva defășurării reuniunii Comisiei militare mixte româno-moldovene în domeniul apărării, ocazie cu care experții pot aborda aspecte de interes comun.
A fost reiterată necesitatea creșterii nivelului interoperabilității dintre cele două armate prin continuarea participării în comun la exercițiile bilaterale și multinaționale", a scris Ciucă pe o rețea de socializare.
Adăuga comentariu