Sărbătoarea, care are loc de obicei la o săptămînă după Paște, anul aceasta a fost reprogramată pentru weekendul 6-8 iunie, iar autoritățile vor permite desfășurarea sa, transmite cotidianul.md.
„Cimitirul şi Paştele Blajinilor este o situaţie pe care nu o poţi controla, monitoriza. Efectul poate fi unul de explozie. Noi o să lungim primul val pînă în octombrie”, a declarat Furtună în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.El a făcut apel către cetăţeni să nu meargă la Paştele Blajinilor la cimitire: „Eu declar: nu o să mă duc la Paştele Blajinilor, deşi am şi eu bunei care au plecat în lumea celor drepţi, am unde merge, dar nu voi merge. Fac acest îndemn către toată lumea de bună credinţă”.
Chiar și în condițiile în care Moldova nu a atins nici măcar vîrful pandemiei, săptămîna trecută înregistrînd record de infectări și decese, premierul Ion Chicu a spus că Paștele Blajinilor va avea loc la 8 iunie, așa cum s-a reprogramat.
O circulară în acest sens a fost emisă și de Mitropolia Moldovei, care s-a limitat doar la a recomanda credincioșilor „să evite aglomerările tradiționale din jurul mormintelor și să respecte distanța sanitară”.
Adăuga comentariu