”Am avut ședința Consiliului veteranilor, săptămîna trecută, și i-am așteptat să vină să vorbească despre probleme. Nu au făcut-o”, a declarat ministrul.
Potrivit lui Gaiciuc, unele din revendicările înaintate astăzi de protestatari au fost deja onorate, iar o altă parte se află în proces legislativ.Astfel, s-a decis acordarea poliței de asigurare medicale gratuite pentru veteranii conflictului de pe Nistru care nu lucrează. Gaiciuc a precizat că aceste modificări vor viza în jur de 5 mii de persoane.
De asemenea, cuantumul alocației lunare de stat se va majora de la 250 lei la 500 de lei.
Consiliul Național pentru problemele veteranilor de război a examinat și posibilitățile extinderii serviciilor de reabilitare pentru veterani.
Totodată, în luna mai curent, va fi organizat un examen medical complex al veteranilor de război pentru evaluarea stării de sănătate și întreprinderea măsurilor necesare.
Adăuga comentariu