Totodată, în intervalul 23 – 24 iulie 2024, pe arii extinse se va menține pericol excepțional de incendiu (clasa V) cu caracter natural.
În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă cetățenii să evite expunerea îndelungată la razele solare, în special în orele amiezii.
Oamenii sînt rugați să consume suficientă apă, să poarte haine lejere de culori deschise, precum și să utilizeze mijloacele de protecție solară în cazul ieșirii. Maturii sînt rugați să evite aflarea celor mici în spații închise neaerisite, precum și în automobile parcate la soare. În perioada caniculară, o atenție deosebită trebuie să fie acordată regulilor de siguranță și comportamentului în timpul scăldatului.
IGSU avertizează repetat cetățenii, că scăldatul se permite doar în locuri autorizate și amenajate cu stații de salvare, iar maturii trebuie să-şi monitorizeze strict copiii aflați în preajma lacurilor și rîurilor, dar și să nu le permită scăldatul de unii singuri. Mai mult, consumul băuturilor alcoolice înainte de a intra în apă este strict interzis.
Cetățenii sînt îndemnați să nu dea foc vegetației uscate, să nu arunce mucuri de țigară, chibrituri sau alte obiecte aprinse pe suprafețe în preajma spațiilor forestiere. În timpul odihnei în spații forestiere persoanele sînt îndemnate de salvatori să stingă rugurile și mangalurile la plecare, dar şi să nu lase nesupravegheate sursele de foc deschis.
Maturii sînt îndemnați să acorde atenție maximă copiilor și să nu le permită jocul cu focul pentru evitarea producerii incendiilor. În situații de risc oamenii sînt rugați să apeleze Serviciul 112.
Adăuga comentariu