„Pe acest caz este inițiată anchta de serviciu, se investighează cazul. Deocamdată, nu pot să vă spun nimic. Decizia primarului eu trebuie să o respect”, a declarat Serghei Carp pentru Replica Media.
Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a solicitat suspendarea din funcție a directorului Î. M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”, Serghei Carp. Decizia a fost luată în contextul cazului tragic din Parcul „Alunelul” care a avut loc sîmbătă, 14 mai, cînd o creangă s-a rupt și a căzut peste un copil care în urma leziunilor primite a decedat.Amintim că Procuratura municipiului Chişinău, Oficiul Buiucani, informează astăzi, 16 mai, că urmare a autosesizării organului de urmărire penală, la 14 mai, a fost pornită urmărirea penală pe faptul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către persoane publice a obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele, care a cauzat decesul unui copil de un an.
La 14 mai, o fetiţă în vîrstă de un an, a fost lovită de o secțiune de arbore, rupt de pe trunchiul acestuia, în timp ce copilul se afla împreună cu rudele în parcul „Alunelul”, situat pe str. Calea Ieșilor din municipiul Chișinău.
Adăuga comentariu