Oleg Țulea spune că asemenea discuții le-a purtat cu omologul său ungar, care s-a arătat disponibil să aducă cetățeni moldoveni de peste ocean odată cu cetățenii maghiari, dacă va organiza asemenea curse. „În cazul în care ei vor organiza o rută specială de repatriere a cetățenilor din Canada sau Statele Unite ale Americii și există locuri disponibile care ar putea să fie acordate cetățenilor moldoveni, vom coopera și în această privință ca să oferim aceste posibilități cetățenilor noștri”, a declarat Țulea în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la Moldova 1.
Totodată, ministrul spune că această practică a fost deja aplicată. Cîțiva moldoveni au revenit din Dubai cu o cursă avia organizată de autoritățile romîne.Șeful MAEIE susține, în același timp, că a făcut o solicitare către Comisia pentru Situații Excepționale pentru a fi aprobate zboruri din SUA și Canada cu scopul repatrierii cetățenilor moldoveni.
Oleg Țulea a mai spus că în numărul de solicitări din partea moldovenilor de peste hotare de a fi repatriați este în scădere în ultima perioadă, mai ales în legătură cu faptul că unele state au început să anuleze treptat restricțiile impuse pentru combaterea virusului COVID-19.
Adăuga comentariu