În prezent, cei 157 de copii, înregistrați aici, își fac lecțiile în diferite clădiri și chiar localități, transmite NOI.md cu referire la MOLDPRES.
Ion Chicu a avut o discuție cu directorul școlii pentru a cunoaște în detalii problemele cu care se confruntă instituția și cum echipa de pedagogi se isprăvește cu soluționarea lor. Directorul instituției a expus viziunea referitoare la modul în care clădirea școlii ar putea fi reparată capital și resursele necesare în acest sens. A fost menționată problema lipsei cadrelor didactice, necesitatea unei săli de coreografie, unei săli de concerte, dar și a unui atelier pentru gravură.
„Vom examina posibilitatea de a reamplasa școala într-o clădire nouă. Evident, va trebui și acel spațiu de adaptat condițiilor Dvs. Mulțumesc pedagogilor că făuriți aici viața, modelați copilași luminați. Trebuie toți să depunem efort acolo unde sîntem", a spus Ion Chicu.
Șeful Executivului a promis că, în comun cu autoritățile locale, vor fi examinate posibilitățile de identificare a fondurilor pentru a susține renașterea instituției și crearea condițiilor bune pentru elevi și pedagogi.
Adăuga comentariu