În Moldova însă statistica favorizează mai mult mamele şi soţiile, deoarece la noi ele se implică în treburile din gospodărie doar de două ori mai mult decît bărbaţii. De la an la situaţia totuşi se schimbă şi tot mai multe cupluri, inclusiv cei cu copii, încearcă să-şi împartă responsabilităţile în mod egal.
Experţii privind respectarea drepturilor femeii constată, totuşi, că cel mai mult îşi dedică timp treburilor casnice femeile de la sate, care au studii medii şi un venit lunar al familiei de pînă la cinci mii de lei.
"Dacă e să comparăm datele din Moldova cu cele din Uniunea Europeană, în ţara noastră femeile jertfesc mult mai mult timp personal în folosul muncii neremunerate", a spus directoarea UN Women pentru Moldova, Ulziisuren Jamsran.
Cu timpul, această situaţie se reflectă negativ asupra căsniciei, mai spun specialiştii.
"Desigur, dacă timp de trei ani ne vom axa pe faptul că nu ieşim cu nimeni, nicăieri şi ne vom dedica doar îngrijirii copiilor, atunci copilul va avea doar de pierdut. O femeie înţeleaptă va pune pe umerii soţului unele chestiuni importante, cum ar fi preparerea unui terci sau hrănirea bebeluşului, distracţiile cu copiii şi, cel mai important, plimbările în trei", a spus psihologul, Irina Şibaeva.
Adăuga comentariu