„Am primit, prin Ministerul de Externe şi către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne, oferta Republicii Moldova de a trimite cadre medicale. (...) S-a decis acceptarea acestei oferte. Vor fi 20 de cadre medicale ce vor fi folosite la Iaşi, la Spitalul Leţcani, pe lîngă cadrele militare şi civile care lucrează acolo”, a declarat Raed Arafat într-o conferinţă de presă.
El a precizat că au fost discuţii şi cu reprezentanţii Colegiului Medicilor din România şi urmează să se emită documentele temporare de practică medicală.„Am avut o discuţie cu preşedintele Colegiului Medicilor, urmează să se emită documentele temporare de practică medicală. Este vorba despre medici şi asistenţi medicali.
S-a discutat la Iaşi. Este nevoie mare şi chiar sînt bineveniţi ca să sprijine, ca să permită creşterea numărului paturilor la Leţcani. Urmează să ajungă colegii din Moldova, să participe alături de colegii noştri din Iaşi la îngrijirea pacienţilor cu probleme COVID”, a arătat şeful DSU.
La rîndul ei, România a ajutat Republica Moldova cu medici și echipamente medicale anul trecut, cînd țara vecină trecea printr-o situație critică din cauza pandemiei.
O echipă formată din 42 de medici și asistenți români a plecat în misiune în mai 2020 în Republica Moldova, pentru a sprijini personalul medical din această ţară. Ulterior, România și-a continuat ajutorul și a fost prima țară care a donat Republicii Moldova doze de vaccin, în februarie 2021.
Adăuga comentariu