Tot în această perioadă, traficul mijloacelor de transport a prezentat o valoare de 77 105 traversări, fiind semnalat un număr mai mare de autovehicule înmatriculate în străinătate – 39 486 de traversări.
În ultimele şapte zile, polițiștii de frontieră înregistrat o trecere ilegală a frontierei de stat, cinci încălcări ale regulilor de transportare a călătorilor și mărfurilor, precum şi patru tentative de trafic ilicit de bunuri.
Totodată, în perioada menţionată, 43 de persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere, 17 cetăţeni străini au depășit termenul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova, iar doi conducători auto au ignorat regulile de circulație rutieră.
Poliţia de Frontieră comunică şi despre depistarea a 12 documente falsificate la controlul de frontieră.
În decursul săptămînii precedente, 46 de cetăţeni străini, dar și 62 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova. 11 cetățeni moldoveni au primit refuz de intrare în Federația Rusă, iar un conațional în Uniunea Europeană. Un cetățean moldovean a fost deportat din UE.
Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 55 de procese verbale înscrise, cu aplicarea amenzilor în sumă de 30 950 lei și încasarea amenzilor de 12 925 de lei.
Adăuga comentariu