Șeful statului a subliniat că decizia va fi luată după evalurea situației epidemiologice în fiecare raion, regiune, localitate. În cel mai bun caz, o parte din instituțiile de eduație timpurie ar putea fi redeschise din 1 iunie.
„O să vedem situația în fiecare localitate, vom lua decizii pe raioane, regiuni, în funcție de gradul de infectare. Dacă nu sînt multe cazuri, în cel mai bun scenariu, unele grădinițe ar putea redeschise de la 1 iunie. Dar doar după ce vom avea acceptul specialiștilor epidemiologi”, a spus Dodon.Șeful statului a fost întrebat de un internaut și ce se va întîmpla cu vacanțele rezervate peste hotare de unii moldoveni, în condițiile în care operatorii de turism nu le-au întors sumele achitate.
„Cei care au achitat în avans, companiile de la noi au luat banii și i-au transferat la partenerilor din Grecia, Turcia, etc. Și acum toți clienții vin la companii să ceară bani, dar în țările respective au luat decizia că sumele se îngheață pe un an și jumătate. Prin urmare, cetățenii au dreptul să-și reprogrameze odihna pentru anul viitor. Agențiile de turism de la noi ne-au cerut același lucru, să le oferim posibilitate să reprogrameze sejururile. Banii nu se vor pierde”, a spus Dodon.
Adăuga comentariu