Familia Moruzi era originară din satul Muruz sau Murizandon din apropierea Trapezundului. S-a ridicat în secolul al XVIII-lea bucurîndu-se de încrederea Porții, obținînd funcțiile de dragomani, iar apoi și domni în Moldova și Valahia. Implicați deopotrivă în afirmarea independenței Greciei, membrii ei au plătit adesea cu viața curajul în fața sultanului.
Înainte de domnie Constantin Moruzi a fost dragoman al Porții, în care calitate a contribuit la uciderea lui Grigore al III-lea Ghica în octombrie 1777, pentru a-i lua locul. Poarta îl confirmă ca domnitor, intenționînd astfel să rupă pacea zdrobitoare de la Kuciuc-Kainargi din 1774.Ca om de încredere al turcilor, C. Moruzi acordă atenție deosebită aprovizionării oștilor turcești, aprovizionare care reprezenta prădarea țării pe de o parte, iar pe de altă parte trimite un emisar la Viena pentru a spiona Austria și lucrează conform instrucțiunilor lui Frederic II cel Mare, la o apropiere între Prusia, Turcia și Rusia, contra Habsburgilor, ceea ce îi garantează tronul.
Continuarea articolului citiți pe moldovenii.md.
Adăuga comentariu