X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Consulii moldoveni s-au reunit la Chișinău

19 iun. 2018,, 12:39   Societate
2180 0

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, desfășoară în perioada 19 – 22 iunie curent, la Chișinău, reuniunea funcţionarilor consulari din cadrul misiunilor diplomatice.

Potrivit secretarului general de stat al MAEIE, Mihai Căpățină, în cadrul reuniunii este analizată activitatea misiunilor diplomatice pe segmentul activitate consulară, identificate problemele cu care se confruntă structurile respective în activitatea cotidiană și elaborate soluții pentru depășirea acestora, etc.

În cadrul reuniunii, Mihai Căpățină a accentuat că ”necesitatea organizării reuniunilor consulilor Republicii Moldova a fost dictată de imperativitatea dezvoltării serviciului public și efectuarea unui transfer direct de experiență funcţionarilor ce sînt detaşaţi pe aceste poziţii. Acest know-how constituie, în esenţă, condiţia generală de profesionalizare şi dezvoltare a serviciului consular”.

În scopul eficientizării activității misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, pe parcursul reuniunii funcționarii consulari vor discuta cu experții din cadrul ministerelor Justiției, Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Biroul Migraţie şi Azil, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane, Agenţia Servicii Publice, Președinție, Comisia Electorală Centrală, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (Moldova) și altele instituții aspectele interacțiunii în diferite probleme parvenite din partea cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotarele țării, elabora programe de colaborare bilaterală pe diferite subiecte în scopul prestării unor servicii operative solicitanților.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?