Astfel, Moldova este obligată să achite suma de 7 500 de Euro în calitate de prejudiciu moral și suma de 3 360 de Euro în calitate de costuri și cheltuieli, care urmează să fie achitate direct reprezentaților acesteia. Decizia a fost pronunțată astăzi, 26 octombrie.
Plîngerea a fost depusă în interesele minorului A.P. de către mama acestuia. Cazul se referă la ineficiența investigațiilor efectuate de autoritățile Republicii Moldova cu privire la acuzațiile de abuz sexual. În 2006, reclamantul, care avea cinci ani la acel momentul, a fost supus unui abuz sexual de un băiat de 12 ani. În rezultatul examinării copilului minor P.A., Centrul Național pentru Prevenirea Abuzurilor față de Copii (CNPAC), a constatat că: „perturbările sferei afective, cognitive și comportamentale ale minorului sînt condiționate de evenimentele traumatice: abuz sexual consumat, abuz fizic și psihologic actual”. La ceva timp după presupusele fapte, minorul i-a povestit mamei sale despre cele suferite. În 2010 și 2011, mama reclamantului a depus două plîngeri la procuratură, solicitînd o anchetă a faptelor denunțate. Procuratura a refuzat pe motiv că nu ar exista dovezi care să confirme acuzațiile.Reclamantul a invocat violarea articolului 3 prin faptul că a fost supus relelor tratamente de către terțe persoane prin abuzul sexual asupra sa și omisiunea autorităților RM de a iniția și a desfășura o anchetă penală eficientă a acuzațiilor sale de abuz sexual.
CtEDO a remarcat că acuzațiile de viol și abuz sexual susținute de reclamant au fost suficient de grave pentru a intra în domeniul de aplicare al articolului 3 din Convenție(rele tratamente). În plus, avînd în vedere raportul psihologic întocmit de asociația „Centrul Național pentru Prevenirea Abuzului asupra Copilului”, Curtea a considerat că aceste acuzații au fost discutabile și că, prin urmare, autoritățile interne ar fi trebuit să efectueze o urmărire penală suficient de amănunțită pentru a elucida toate împrejurările cauzei. De asemenea, a reținut că la momentul respectiv presupusul făptuitor nu a împlinit încă vîrsta de răspundere penală stabilită de legislația moldovenească și că nu ar fi putut fi urmărit penal. Cu toate acestea, a reiterat că a avut deja ocazia să afirme că, în astfel de situații, și ținînd cont în special de faptul că actele raportate au avut potențial tratament interzis în temeiul articolului 3 din Convenție, autoritățile au fost încă legate de aspectele procedurale, prin prisma cerinței de a face lumină asupra tuturor faptelor pretinse.
În consecință, Curtea a concluzionat că urmărirea penală efectuată de autorități a fost ineficientă deoarece nu a fost amănunțită și nu a luat în considerare vulnerabilitatea particulară a reclamantului. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție.
Adăuga comentariu