Membrii grupării au vîrstele cuprinse între 20 și 45 ani, sînt originari din diferite raioane ale țării, iar doi dintre suspecți – presupuși organizatori își ispășesc pedepsele în locurile de detenție.
De asemenea, unul din suspecți s-a dovedit a fi cu funcție de conducere în unul din Penitenciarele din Republica Moldova.
Activitatea camuflată şi bine organizată a fost monitorizată de către organele de drept timp de 5 luni, perioadă în care s-au acumulat probe concludente ce ar demonstra complicitatea figuranților în comiterea escrocheriilor.
Potrivit materialelor, pe parcursul anului 2020 și pînă în prezent, suspecții ar fi însușit de pe cardurile bancare ale cetățenilor mijloace bănești în sumă totală de 701 986,1 lei MDL, fiind stabilite la moment 150 de cazuri. Concomitent, oamenii legii au stabilit că activitatea acestora era bine determinată, fiecare membru al grupării criminale avînd rolul său în comiterea infracțiunii, iar o parte din mijloacele financiare însușite din comiterea infracțiunilor erau îndreptate pentru dezvoltarea și menținerea grupului criminal.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile, locurile de muncă și în automobilele figuranților, forțele de ordine au depistat și ridicat mai multe carduri bancare utilizate fraudulos la comiterea infracțiunilor, cartele SIM, telefoane mobile, înscrisuri de ciornă și mijloace bănești. Toți membrii grupului infracțional au fost reținuți preventiv pentru 72 de ore, fiind plasați în Izolatorul de Detenție din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău.
Conform legislației penale în vigoare aceștia riscă închisoare pe un termen de pînă la 8 ani.
În prezent, procurorii și polițiștii continuă acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigație pentru documentarea, stabilirea și tragerea la răspundere a tuturor celor implicați în activitatea criminală.
Adăuga comentariu