„Vrem să oferim cetățenilor posibilitatea de a vizita ambele țări cu ajutorul buletinului, fără a fi nevoie de pașapoarte”, a declarat Nicu Popescu la conferința de presă susținută împreună cu ministrul de Externe al Ucrainei.
De asemenea, s-a discutat și posibilitatea de a mări numărul de posturi vamale, astfel încît „cetățenii să traverseze frontiera mai repede și mai ușor”.
Reamintim că ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, efectuează, astăzi, o vizită de lucru la Kiev. În cadrul întrevederii cu omologul său ucrainean, au fost discutate subiecte precum agenda bilaterală, cooperarea în plan regional și internațional, integrarea europeană și altele.
Adăuga comentariu