În momentul reținerii în flagrant a figurantului principal, în timp ce intenționa să realizeze drogurile, acesta se afla într-un Volkswagen Golf, condus de un angajat cu statut special de 23 deani. Automobilul a fost plasat la parcarea specială, iar șoferul a fost îndreptat la efectuarea expertizei narcologice.
Ulterior au fost efectuate percheziții autorizate (încăperi, depozite, automobile), unde a fost depistată marijuana, cartele SIM, telefoane mobile, ustensile pentru consumul de droguri.
Valoarea drogurilor pe piața neagră constituie 250 000 de lei.
Doi suspecți au primit mandate de arest pentru de 30 zile, unul pentru 20 de zile, iar unul este cercetat în stare de libertate.
În continuare se întreprind măsuri în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.
Cazul a fost documentat de ofițerii Direcției investigații „Nord” a INI, Inspectoratelor de Poliție Briceni și Edineț, INSP „Nord” și Serviciul chinologic al poliției de frontieră, sub conducerea Procuraturii raionului Briceni.
Dacă vor fi găsiți vinovați bărbații riscă închisoare de la 7 la 15 de ani.
Adăuga comentariu