Doina păstorească e un fenomen care apare mai tîrziu, care se referă la începutul celui de al doilea mileniu. Urmele artei sincretice sînt păstrate − le regăsim şi în doinele păstoreşti. Ciobanul interpretează melodia la fluier, caval, tilincă, cimpoi. Cînd auzi o doină păstorească, îţi închipui cum ciobanul cu oile coboară din munţii împăduriţi, unde se aud triluri muzicale neîntrerupte, dar şi la cîmpie creîndu-şi un trai independent. Doina se cîntă acompaniată la fluier de către un singur interpret şi simbolizează jalea moldoveanului, care e singur în faţa sorţii. De aici toate luptele fratricide, vrajba dintre fraţi, părinţi şi copii etc. Abia în secolele XIV-XVI la moldoveni, ca şi la slavii de sud, care au avut de îndurat în urma invaziilor popoarelor orientale, apar elemente ale creştinismului în creaţia orală.
Dominaţia concepţiei păgîne în secolele XI-XIII se observă în multe variante ale doinei „Ciobăneasca", dar şi în balada „Mioriţa".Continuarea articolului citiți pe moldovenii.md.
Adăuga comentariu