Totodată, aflarea în afara locuinței în grupuri mai mari de 3 persoane a fost interzisă.
Spre deosebire de alte țări europene, în care epidemia a atins cote alarmante, moldovenii nu vor trebui să completeze o declarație pe propria răspundere, la părăsirea domiciului. Anunțul a fost făcut astăzi de Igor Dodon în cadrul emisiunii “Președintele răspunde”."Nu sîntem la această etapă, cînd e necesar să semnezi o declarație cum e în Italia sau în Franța, dar a fost luată decizia ca persoanele să aibă un document de identiate. Acest lucru e necesar pentru a identifica persoanele, dacă sînt semne că ar putea fi infectați, să putem să reacționăm operativ", a explicat șeful statului.
Întrebat de ce a fost totuși nevoie de a scoate armata în stradă, demnitarul a răspuns că aceasta este o măsură de precuație obișnuită pusă în aplicare și în alte țări. Pentru a calma spiritele, Dodon a precizat că militarilor le-a fost interzis să poarte arme în timpul patrulărilor pe străzi.
Demnitarul a anunțat că în prezent Comisia pentru situații excepționale elaborează un regulament separat ce se referă la condițiile părăsirii locuinței pe parcursul nopții – între orele 23:00 – 5.00. Detaliile acestui regulament vor fi comunicate ulterior.
Adăuga comentariu