Detaliile au fost oferite de șeful CNA, Iulian Rusu, astăzi, în cadrul unui briefing susținut în comun cu șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin.
Acțiunile de urmărire penală vizează perioada ultimilor luni și se referă la delapidarea fondurilor AIPA.Oamenii legii au depistat mai multe scheme prin care 10 la sută din fondurile AIPA au fost transferate, contrar prevederilor legale, prin forme ascunse, către unii funcționari ai instituției, 10 la sută însemnînd pînă la 150 de mii de lei per contract de subvenționare. Într-un alt caz a fost stabilit un prejudicu de 3,5 milioane de lei adus fondurilor AIPA, prin scheme similiare, prin persoane interpuse.
Oamenii legii spun că schema de delapidare a banilor publici a fost coordonată de funcționari AIPA, reprezentanți ai societăților comerciale și ai asociațiilor obștești. Printre beneficiari se numără și primari din diferite raioane ale țării.
"Proeictele care au vizat cercetările CNA includ programul LEADER. Vom clarifica dacă au fost afectate și fonduri oferite de UE. De asemenea, investigatiile vizează proiectul privind acordarea de plăți directe per cap de animal, proiecte privind îmbunătățirea condițiilor de trai și de muncă în mediul rural", a menționat Iulian Rusu.
În total, au fost efectuate 68 de percheziții la Bălți, Comrat, Glodeni, Fălești, Drochia, a adăugat șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin.
Au fost reținute șase persoane, alte șase sînt cercetate în stare de libertate, iar alte 24 de persoane urmează a fi recunoscute și audiate în calitate de bănuit.
De asemenea, în urma perchezițiilor au fost ridicate peste 350 de mii de lei, 10 mii de euro, 2000 de dolari și 13 telefoane mobile. Investigațiile pe acest caz continuă.
Adăuga comentariu