Conținutul pliantelor electorale era adresat locuitorilor din stînga Nistrului prin care aceștia erau informați asupra riscurilor transportării organizate, a coruperii alegătorilor, dar și a răspîndirii COVID-19, anunță Asociația Prom-Lex.
Prin urmare, în dimineața zilei de 5 octombrie 2021, Dorel Roșca a fost reținut arbitrar de către așa-numiții grăniceri, fiind transportat la pretinsul comisariat de miliție din or. Dubăsari, iar ulterior escortat la MGB-ul din Tiraspol și interogat. Peste mai mult de 6 ore de la reținerea ilegală, Roșca a fost eliberat, fiind informat că va fi ”cercetat în stare de libertate”, mai spun reprezentanții Asociației.Reprezentanții MGB-ului de la Tiraspol i-au comunicat că faptele comise au fost calificate drept ”instigare la extremism.”
Asociația Promo-LEX apreciază reținerea lui Dorel Roșca drept privare ilegală de libertate, iar persecutarea acestuia pentru distribuirea unor pliante electorale reprezintă o ingerință inadmisibilă și nejustificată în exercitarea drepturilor sale, inclusiv la libertatea de exprimare.
În acest context, Promo-Lex solicită în mod repetat, intervenția autorităților constituționale ale Republicii Moldova pentru clarificarea situației.
Adăuga comentariu