X 
Cutremure stiri: 500

Au fost făcute publice numele candidaților la funcția de rector USMF

4 sep. 2019,, 15:20   Societate
2773 0

Consiliul pentru dezvoltare strategică instituțională al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a publicat numele celor șapte participanți la concursul pentru ocuparea funcției de rector al universității.

Concursul are loc în contextul expirării mandatului rectorului USMF „Nicolae Testemițanu” în exercițiu, Ion Ababii, la 9 octombrie 2019, transmite IPN.

La concurs au depus dosarele: Emil Ceban, Ghenadie Curocichin, Mihail Gavriliuc, Evghenii Guțu, Olga Tagadiuc, Anatolie Vișnevschi și Grigore Zapuhlîh, toți avînd titlul de doctor habilitat în științe medicale.

Programele de activitate ale candidaților eligibili vor fi publicate pe pagina web a universității.

Consiliul pentru dezvoltare strategică instituțională declară că concursul de alegere a rectorului USMF „Nicolae Testemițanu” se desfășoară în conformitate cu actele normative în vigoare. Procedura este transparentă și obiectivă, bazată pe meritocrație, iar alegerile propriu-zise se vor realiza prin vot universal, direct, secret și liber exprimat de către membrii comunității academice cu drept de vot.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав