În cererea de chemare în judecată Iaroslav Martin solicită anularea decretului în baza căruia, pe 30 decembrie 2020, a fost demis din funcția de director al SPPS, transmite Ziarul de Gardă.
Potrivit purtătoarei de cuvînt a Președinției, Liliana Anghel, reprezentantul instituției prezidențiale s-a prezentat astăzi la ședință, însă a fost anunțat despre amînarea acesteia.
Nu se știe, însă, din ce cauză nu a avut loc ședința de judecată.
Procesul de judecată dintre Iaroslav Martin și președinta R. Moldova, Maia Sandu, se află pe rol la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani. Următoarea ședință este programată pentru data de 4 noiembrie 2021, ora 14:15.
Iaroslav Martin a devenit director al SPPS în 25 iunie 2019, în urma unui decret semnat de fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon. Ulterior, pe 11 martie 2020, Dodon i-a conferit lui Iaroslav Martin, dar și lui Petru Corduneanu, gradul special de general-maior al SPPS. În 30 decembrie 2020, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul prin care Iaroslav Martin a fost revocat din funcția de șef al SPPS. După ce a fost demis din funcția de director al SPPS, Iaroslav Martin a acționat SPPS în judecată și a solicitat ca instituția pe care a condus-o să-i restituie suma de bani reținută la concedierea sa de către SPPS pentru echipamentul special primit în perioada 2019-2020, inclusiv pentru costumul de general, cusut la comandă și ornat cu fire aurite.
Adăuga comentariu