Cetățenii au posibilitatea de a-și planifica în prealabil vizita în subdiviziunile Agenției Servicii Publice, utilizînd Sistemul informaţional „Programare prealabilă”, prin intermediul paginii oficiale a Agenției www.asp.gov.md sau telefonic la numerele de contact ale centrelor multifuncționale, precum și prin intermediul Call-centrului la numărul de telefon 14909. Serviciul de programare se oferă în mod gratuit și este disponibil 24 de ore în funcție de programul de lucru al oficiului.
Deservirea solicitanților după principiul rîndului ordinar (rînd viu) se acordă doar în cazurile lipsei programărilor sau neprezentării persoanelor programate. Totodată, după principiul menționat serviciile se prestează în mod prioritar persoanelor în etate, persoanelor cu dizabilitate severă și accentuată, precum și femeilor însărcinate și mamelor cu copii cu vîrsta sub 3 ani.
Este de menționat, că numărul de persoane, care la data de 21.03.2021 nu dețin niciun pașaport al cetățeanului Republicii Moldova valabil, dar anterior au deținut pașapoarte, constituie 1.026.239 de persoane.
Adăuga comentariu