Ombudsmanul precizează că, deși statul a hotărît să acopere 30% din cheltuielile pentru tratamentul peste hotare, banii sînt alocați doar după efectuarea acestuia. Or, partea belarusă, acolo unde urmează să se trateze pacienta, condiționează cu plata în avans pentru a efectua intervenția, transmite IPN.
În demersul său, ombudsmanul Mihail Cotorobai menționează că intervenția nu poate fi făcută în Republica Moldova din cauza complexității patologiei, precum și a lipsei experienței chirurgicale în astfel de patologii.
Având în vedere suma enormă necesară pentru această intervenție – 125 de mii de dolari – pacienta a solicitat Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale acordarea unui ajutor financiar. În septembrie 2019, Comisia privind selectarea pacienților pentru tratament sau investigații costisitoare a decis alocarea a 15% din suma necesară intervenției, iar ulterior, după demersuri suplimentare din partea avocatului poporului, repartizarea a 30 % din costurile pentru intervenție.
Adăuga comentariu