Pentru reparația automobilului el a achitat o sumă de 1140 de lei, agentul economic neoferindu-i consumatorului bonul de casă pentru prestarea serviciilor în cauză.
După ce s-a finalizat executarea lucrărilor de reparație, consumatorul a mers să testeze mașina. După 2 km parcurși, motorul autoturismului s-a oprit. În urma ajutorului oferit de un șofer, acesta a ajuns înapoi la service, unde și-a înaintat nemulțumirea față de servicii. Automobilul a fost lăsat pînă a doua zi, timp în care s-a depistat că, pentru reparație nu au fost folosite piese de calitate, ceea ce a dus la deteriorarea mașinii.
În urma discuțiilor purtate între cei doi subiecți, agentul economic și-a recunoscut vina și a promis că defecțiunile vor fi remediate, costurile fiind suportate de companie. Agentul economic a dat asigurări că au fost scoase și curățite injectoarele de combustibil și deci automobilul va fi ca nou.
După exploatarea mașinii, aceasta s-a defectat iarăși în timpul circulației. Atunci consumatorul a apelat la Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței și a depus o plîngere în Registrul de reclamații a întreprinderii.
Din motiv că agentul economic refuza să soluționeze problema, acesta a depus o reclamație la Agenție, cerînd acoperirea daunei materiale pentru deteriorarea motorului.
În urma intervenției prompte a Agenției, consumatorul a primit de la agent economic despăgubiri în valoare de 5000 de lei.
Adăuga comentariu