Pretura sectorului Rîșcani și responsabilii de la „Spații Verzi” susțin că au aplicat anterior amenzi și întreprind periodic măsuri de salubrizare a parcului.
Gheorghe Prisăcari locuieşte în apropiere de parc de 11 ani. Bărbatul este indignat de atitudinea iresponsabilă a unor oameni. El este sigur că dacă nu vor fi luate măsuri de către autorităţi, în cîţiva ani, parcul se va transforma într-o adevărată groapă de gunoi.
Bărbatul consideră că dacă ar fi monitorizate acţiunile oamenilor, poate că parcul nu ar mai fi atît de poluat.
Locuitorii sînt revoltaţi de faptul că nu se pot recrea într-un mediu ecologic şi curat.
Șeful ”Spaţii Verzi", Serghei Carp, afirmă că, recent, parcul a fost salubrizat. Totodată, şi reprezentanţii Preturii Sectorului Rîşcani susţin că monitorizează situația, iar o dată la jumătate de an evacuează gunoiul.
"Pe 24 aprilie am avut o zi de curăţare a zonei de sus "Lunga Gîştei", aproape de strada Doina. De acolo au fost evacuate trei camioane de gunoi. Planificăm după sărbătorile pascale să curăţăm zona în apropierea lacului.", a declarat Oleg Suslov, Vicepretor sectorul Rîşcani.
În ultima perioadă, au fost amendaţi mai mulţi agenţi economici pentru că au aruncat deşeurile în acea zonă.
Potrivit preturii sectorului Rîșcani, pentru salubrizarea parcului de două ori pe an sînt cheltuiți pînă la 15 mii de lei.
Adăuga comentariu