Pe parcursul lunii februarie, Biblioteca Parlamentului își va deschide ușile pentru vizitatorii instituției. Oamenii vor fi informați despre fondul de carte din bibliotecă și vor discuta cu deputații despre cărți și lectură. Prima invitată este deputata Angela Munteanu-Pojoga, autoarea inițiativei de a institui Ziua națională a lecturii. „O societate cu un nivel înalt de sănătate intelectuală este una în care cărțile au un loc de cinste. Într-o țară în care sub 10% dintre cetățeni cumpără o carte pe an, rolul școlii devine esențial în a cultiva lectura, ca preocupare menită să ne salveze dintr-un univers superficial, un univers în care dăm click fără a decide. Lectura însă construiește legături profunde și statornice în mințile tuturor, fie copii sau adulți”, menționează parlamentara Angela Munteanu-Pojoga. Deputata îndeamnă cadrele didactice să organizeze diverse activități de promovare și încurajare a lecturii, la care să participe copii și tineri.
Totodată, din 14 februarie, Muzeul Parlamentului va găzdui o expoziție tematică de cărți și monografii semnate de deputați, foști deputați și funcționari ai Parlamentului. Volumele vor fi selectate din colecția de carte a Bibliotecii Parlamentului, precum și din colecțiile personale ale deputaților și funcționarilor. De asemenea, de Ziua națională a lecturii, la Parlament va fi organizată dezbaterea publică „Cum să facem ca Republica Moldova să pună mîna pe carte”, în cadrul căreia deputați și oameni de cultură vor discuta despre modalitățile de promovare a lecturii în țara noastră.
Doritorii de a vizita clădirea Parlamentului și de a participa la activitățile organizate se pot programa accesînd acest link: https://vizite.parlament.md/programeaza-o-vizita/
Ziua națională a lecturii este marcată oficial pentru prima dată în acest an în Republica Moldova. La 31 martie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat, în unanimitate, un proiect de hotărîre prin care se instituie Ziua națională a lecturii pe data de 14 februarie, de ziua de naștere a marelui poet Grigore Vieru. Propunerea legislativă aparține deputatei Angela Munteanu-Pojoga. Hotărîrea Parlamentului prevedere organizarea activităților culturale, sociale și educaționale prin care se evidențiază importanța lecturii, în special în formarea copiilor și tinerilor.
De asemenea, autoritățile, dar și instituțiile cu atribuții în domeniul culturii și educației vor acorda sprijin logistic și financiar bibliotecilor, muzeelor, instituțiilor de învățămînt, organizațiilor neguvernamentale, editurilor, pentru organizarea evenimentelor de promovare a lecturii. Consiliul Audiovizualului, furnizorii și distribuitorii de servicii media vor produce, difuza sau redifuza emisiuni de promovare și încurajare a lecturii.
Adăuga comentariu