În special, pe rețelele de socializare au apărut mai multe fotografii publicate cu anunțuri plasate în diferite grupuri de cetățeni care locuiesc în afara Moldovei, în care se propune ajutor în transportarea alegătorilor la secțiile de votare.
În acest sens, cetățenii se întreabă de ce unora – diasporei, li se permite organizarea transportului pentru a fi aduși oamenii la secțiile de votare, iar alți locuitori ai țării din regiunea transnistreană nu pot.
De menționat că deputatul PSRM, Nicolae Pascaru, a scris pe pagina sa de pe rețelele de socializare că a anunțat Procuratura Generală, MAI, MAEIE și CEC despre faptele identificate de mobilizare a alegătorilor din afara Moldovei și prezența unor semne clare că cetățenii au fost organizați în grup, iar acțiunile lor au fost coordonate politic. Cei care au plasat anunțurile pe rețelele de socializare au avut mai multe unități de transport pentru transportul pasagerilor, fapt ce confirmă informația privind organizarea transportării alegătorilor la secțiile de votare din 1 noiembrie, ceea ce constituie o încălcare a prevederilor CEC.Nicolae Pascaru a îndemnat autoritățile competente să investigheze aceste fapte și să ia măsurile corespunzătoare și necesare pentru a asigura respectarea legislației.
Adăuga comentariu