Polițiștii din Strășeni au reținut miercuri un bărbat de 36 de ani pe care îl suspectează de răpirea mai multor mijloace de transport, transmite Noi.md cu referire la Ziarulnational.md.
La începutul lunii mai curent, acesta ar fi pătruns în gospodăria unui locuitor al satului Sireți raionul Strășeni, de unde a răpit o motocicletă de marca „MT” și la scurt timp a abandonat-o în apropiere de satul Ratuș raionul Criuleni.Ulterior, la începutul lunii septembrie, bărbatul a mai răpit o motocicletă „MT”, pe care, la scurt timp a abandonat-o pe un deal din preajma localității
Sireți. În „palmaresul” său s-ar afla și furtul unei motociclete „Motomax 250” în valoare de 18 000 de lei.
Bănuitul a fost depistat în pădurea din preajma localității Sireți, într-o locuință improvizată. Acesta este originar din același sat, fiind anunțat în urmărire penală și condamnat la doi ani privațiune de libertate pentru huliganism.
Poliția precizează de asemenea că același ins a fost anterior condamnat pentru atac tîlhăresc la 10 ani de închisoare.
Adăuga comentariu