Deputatul spune că a aflat acest lucru din declarațiile comandaților Armatei, în cadrul audierilor în Comisie, transmite IPN.
„Nu exagerez cînd spun că eram în prag de război, putea să fie vărsare de sînge pentru că Plahotniuc, efectiv, fără niciun drept, dădea ordin efectivului de comandă al Armatei Naționale, îi făcea un fel de instructaj politic. Avem declarațiile conducătorilor Armatei Naționale”, a spus Mihai Popșoi în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul TV8. Potrivit lui, Plahotniuc dădea ordin ca Armata să stea de partea Guvernului Filip și același lucru l-a făcut și în raport cu Ministerul de Interne.Vicepreședintele Parlamentului susține că raportul Comisiei parlamentare privind tentativa de puci va fi făcut public în viitorul apropiat. Totodată, acest raport va fi transmis Procuraturii Generale, însă deputatul spune că pe marginea acestui fapt este deschis și un dosar penal și nu crede că procurorii vor afla ceva nou din raportul Comisiei.
Deputatul democrat Nicolae Ciubuc a menționat că membrii PDM nu vor participa la audierile organizate de Comisie, pentru că din ea fac parte exclusiv deputați din actuala guvernare. Potrivit lui, acest lucru denotă caracterul politic al Comisiei și activitatea ei nu are la bază o abordare juridică a lucrurilor. „Deja verdictul îl putem concluziona din denumire. Noi sîntem gata să comunicăm, să colaborăm inclusiv cu organele de anchetă în acest sens, prezentîndu-le toate argumentele, în primul rînd, juridice care au stat la baza unor decizii”, a declarat parlamentarul.
Recent, în cadrul Comisiei au fost audiați Gheorghe Cavcaliuc, fost șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției, șeful Biroului de curieri speciali, Valeriu Cemîrtan și președintele Asociației Procurorilor, Alexandru Gladco.
Adăuga comentariu