Starea lui este satisfăcătoare. Ulterior, dacă autoritățile nu vor identifica rudele acestuia, iar copilul se va simți bine, el va fi plasat într-un Centru maternal din subordinea Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului.
Lucia Caciuc, șef interimar al Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, a declarat pentru IPN că există indici, cum ar fi data, luna și anul nașterii lăsate pe un bilețel alături de copil, care ar ajuta autoritățile să caute rudele copilului.„Vom face interpelare la maternități pentru a vedea cine s-a născut în perioada respectivă și după genul copilului se va încerca stabilirea părinților. Vom vedea în ce stare este mama, dacă e pasibilă de răspundere în fața legii… sînt mai multe nuanțe”, a declarat Lucia Caciuc.
Șefa DMPDC declară că varianta ideală ar fi reîntoarcerea copilului în familie sau în familia biologică extinsă. „Dacă mama va fi descoperită, se va propune tutelarea copilului de către rude. De cele mai multe ori se sensibilizează și mama, cu care lucrează psihologii, și aceasta ia copilul acasă”, a declarat Lucia Caciuc.
Pe cazul dat a fost inițiată o cauza penală pentru „lăsarea în primejdie”. Aceasta se pedepsește cu amendă în mărime de pînă la 550 unități convenționale, cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la doi ani.
Adăuga comentariu