„Pentru relațiile noastre, ar fi extrem de bine ca aceste probleme să dispară odată cu începerea activităţii [noului parlament]. Efectul acestei note din 9 martie 2017 trebuie să cadă în desuetudine, iar noi să începem să lucrăm altfel cu o nouă guvernare, cu noi ramuri ale puterii de stat, care vor fi formate", a declarat Naguţa luni, la o întrevedere cu șeful comitetului Consiliului Federației pentru Afaceri Internaționale, Konstantin Kosachev, transmite tass.ru.
Probabil, „astăzi va apărea decretul prezidențial privind numirea datei primei şedinţe a Parlamentului, a specificat ambasadorul. Se poate întîmpla miercuri-joi. Desigur, există proceduri care trebuie respectate... Dar, în dependenţă de modul în care vor interacţiona pe această primă problemă, vom putea judeca despre capacitatea de a rezolva şi alte chestiuni”, a spus ambasadorul.
La 9 martie 2017, guvernul moldovean a recomandat oficialilor ţării să evite călătoriile în Federația Rusă, precum și prin teritoriul Rusiei. Reprezentanții Guvernului și Parlamentului moldovean, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul rus, i-au transmis o notă prin care se afirmă că oficialii moldoveni sînt „opriți la frontieră, interogați, percheziţionaţi, suferă umilință din partea reprezentanților serviciilor speciale rusești".
Adăuga comentariu