Echipa ambasadei s-a deplasat la fața locului și este în contact cu patronul societății de construcție, precum și a întreprins demersuri în regim de urgență pe lîngă autoritățile locale, pentru a obține informații privind cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate în accident.
Conform informațiilor preliminare, la moment, a fost recuperat de sub dărîmături corpul unui cetățean din Republica Moldova. Printre cei răniți transferați în regim prioritar la mai multe spitale din Antwerpen, a fost identificat un alt cetățean moldovean, grav rănit în zona capului, internat la spitalul din localitate.
Potrivit autorităților locale, operațiunea de căutare este în desfășurare, nefiind identificat un al treilea cetățean moldovean cu dubla cetățenie (portugheză), presupus a fi prins sub dărîmături.
Adăuga comentariu