„De la începutul protestului s-au atestat o serie de provocări la adresa structurilor de forță și acțiuni cu scop de destabilizare a situației. Totodată cerințele legale ale organelor de forță au fost ignorate, fiind depistate în mulțime persoane care instigau la dezordine și periclitarea securității publice, persoane sub influența alcoolului și cu comportament dubios”, scrie Poliția, transmite Noi.md cu referire la realitatea.md.
Oamenii legii au documentat mai multe încălcări admise de participanții la protest.
„26 de persoane cu comportament dubios au fost conduse la Poliție pentru identificare și documentare, printre care și 10 minori fără cineva care să-i însoțească. Au fost întocmite 11 procese verbale pentru contravenții ce atentează la ordinea și securitatea publică”, mai anunță forțele de ordine.
În context, oamenii legii au amintim că persoanele care nu respectă conduita impusă de legea cu privire la întruniri și instigă sau comit acte de violență vor purta răspundere conform legislației.
Totodată, organizatorii protestului, pentru faptele admise în cadrul acestuia, în funcție de caracterul și prejudiciul cauzat, sînt pasibili de răspundere în baza Codului Contravențional/ Penal.
Adăuga comentariu