Regulamentul se referă la procedura de constituire a consiliilor, structura, atribuțiile, principiile de activitate, modul de finanțare, selecția membrilor acestuia, notează Noi.md.
„Consiliile elevilor trebuie să reprezinte interesele elevilor, să identifice necesităţile și provocările cu care se confruntă ei, dar și să promoveze drepturile acestora în raport cu administrația instituției și alte structuri”, spun reprezentanții Ministerului Educației.Regulamentul a fost elaborat în cadrul unui grup de lucru larg, cu participarea reprezentanților elevilor, societății civile, structurilor asociative și a partenerilor externi.
În scurt timp, Ministerul Educației urmează să dezvolte un program de suport pentru Consiliile elevilor, precum și o campanie națională de informare cu privire la mecanismele de participare în procesele decizionale.
Adăuga comentariu