De asemenea, SIS remarcă că informațiile și dovezile la care se face trimitere sînt false, transmite Realitatea.
Chiar și așa, sursa citată a intrat în posesia documentului care ar fi fost semnat la 4 mai 2021, avînd numărul de înregistrare 12/1717r. Documentul indică numele a 29 de persoane angajate în structurile de stat care au participat ca răpirea lui Ceaus.
În iunie 2021, deputații Adrian Lebedinschi și Vasile Năstase, membri ai Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor presupusei răpiri a judecătorului ucrainean, au declarat că un ofițer de rang înalt din cadrul SIS, dar și alți 30 de ofițeri ai SPPS au fost implicați în răpirea lui Nicolae Ceaus.
Adăuga comentariu