Atenționarea este valabilă pentru astăzi, în intervalul orelor 13.00 - 21.00
Astfel, în intervalul menționat se prevăd descărcări electrice, izolat averse puternice (>15 l/m2) însoțite de vijelie de pînă la 15-18 m/s și grindină.
În caz de Cod Galben de ploi:
Riscuri:
- cantităţile de precipitaţii acumulate pot duce la inundarea gospodăriilor aflate în zonele joase (la baza versanţilor);
- pe unele rîuleţe şi cursuri mici de apă sînt posibile creşteri locale ale nivelului apei, izolat cu ieşirea ei în luncă;
- se poate produce blocarea reţelelor de canalizare;
- se poate produce eroziunea solului, înnămolirea şi pătulirea culturilor cerealiere, prăşitoare şi legumicole;
- este posibilă apariţia fenomenului de acvaplanare, care poate să ducă la pierderea controlului direcţiei de mers a autovehiculului.
Se recomandă:
- construirea unor canale de captare şi dirijare a apei;
- curăţarea canalelor de scurgere;
- evitarea deplasării prin zonele uşor inundabile;
- adaptarea vitezei autovehiculului la condiţiile de drum;
- asigurarea stării bune a barajelor de către agenţii economici, în subordinea cărora se află iazuri şi bazine de apă.
Adăuga comentariu