O decizie în acest sens a fost luată astăzi, 20 noiembrie, transmite Știri.md.
Noile candidaturi aprobate de Parlament sînt: deputatul fracțiunii parlamentare ”Partidul Șor”, Denis Ulanov, și deputatul grupului parlamentar Pro Moldova, Vladimir Cebotari.
Potrivit unui comunicat remis presei, Comisia de anchetă va investiga toate circumstanțele preluării forțate (atac de tip raider) a acțiunilor băncilor comerciale, companiilor de asigurări/reasigurări din Republica Moldova, exercitate în perioada anilor 2010-2012.
Astfel, din comisie fac parte 9 deputați, reprezentanți ai tuturor fracțiunilor: Adrian Lebedinschi (președinte al Comisiei), Bogdan Țîrdea și Nicolae Pascaru – din partea fracțiunii PSRM; deputatul independent Alexandru Oleinic (vicepreședinte al Comisiei); Ludmila Guzun (secretar al Comisiei) – din partea fracțiunii PDM; Dumitru Alaiba – din partea fracțiunii PAS, Blocul ACUM; Vasile-Andrei Năstase – din partea fracțiunii ACUM; Denis Ulanov – din partea fracțiunii ”Partidul Șor”; Vladimir Cebotari – din partea grupului parlamentar Pro Moldova.
Cei doi noi membri urmează să depună declarația privind lipsa conflictelor de interese.
Din momentul creării, în termen de 120 de zile, Comisia urmează să prezinte Parlamentului raportul cu privire la rezultatele și concluziile anchetei.
Adăuga comentariu