Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins, cu 3 voturi pro și 5 împotrivă, sesizarea procurorului general interimar Ion Munteanu privind eliberarea acordului pentru pornirea urmăririi penale, percheziție și tragerea la răspundere penală a judecătorului.
Magistratul Judecătoriei Soroca l-a eliberat din detenție pe Adrian Nichifor în data de 20 decembrie 2022.
Decizia magistratului de la Soroca a venit după ce Nichifor a ispășit mai puțin de jumătate din pedeapsa stabilită în urmă cu 7 ani. Se întîmplă după ce avocații acestuia au cerut în instanță aplicarea Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, transmite Noi.md cu referire la tv8.
Astfel, Nichifor a fost eliberat din detenție.
Chiar și așa, la cîteva ore după pronunțarea deciziei de judecată, Adrian Nichifor a fost reținut din nou. De aceasta dată, într-un dosar în care este bănuit de corupere activă.
Adrian Nichifor a fost condamnat în anul 2015, la 17 ani și jumătate de închisoare, pentru omorul lui Iurie Pîrlici, fratele fostului comisar al poliției de la Nisporeni.
Adăuga comentariu