Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc pe 16 august, la Palatul Republicii în cadrul unei ceremonii la care vor participa președintele, premierul și reprezentanți ai cabinetului de miniștri. Membrii diasporei vor avea ocazia să adreseze direct întrebări pe subiecte de actualitate președintelui Igor Dodon și premierului Maia Sandu.
Ca de fiecare dată, organizatorii evenimentului invită migranții moldoveni să participe la un dialog deschis cu instituțiile de stat și cu organizațiile internaționale. În cadrul dezbaterilor, pe lîngă subiectele de rezonanță vor fi abordate următoarele probleme: ”Votul în Diasporă”, ”Stabilirea priorităților - programelor/proiectelor comune pentru 2019-2020”, networking și socializare cu și pentru diasporă.
În acest an, la Zilele Diasporei sînt așteptați circa 30 de migranți moldoveni din Federația Rusă, care s-au înregistrat în prealabil.
Programul mai prevede organizarea Zilei ușilor deschise la ministere și alte autorități centrale, donarea de sînge în cadrul campaniei „Salvăm împreună o viață Acasă”, vernisarea expoziției „Moldova de oriunde”.
Pe 17 august, membrii diasporei sînt invitați la un picnic care va avea loc la complexul turistic Costești (Ialoveni). Aici participanții vor fi implicați în activități de team-building și activități sportive.
Totodată, în perioada 19-28 august se desfășoară Programul Dor, tabără de vară destinată copiilor. Programul include activități creative, sportive, artistice lingvistice, vizite culturale, înîtlniri cu diverse personalități din țară.
Adăuga comentariu